Aparent, cei de la Google isi vor abandona eforturile de a mai dezvolta vreo tableta, confirmand ca nu vor lansa nici o continuare a modelului Pixel Slate. In schimb, gigantul tech se va concentra exclusiv pe dezvoltarea de laptopuri, cel putin asa au declarat joi. Si evident, din cand in cand, vor mai dezvolta si un smartphone, lansand recent Pixel 3a si 3a XL si pregatind lansarea unui Pixel 4 in cursul acestui an. Compania anuntase prima sa tableta, Google Pixel Slate, in octombrie 2018 si a lansat-o in noiembrie, o luna mai tarziu, pornind de la pretul de 599 de dolari (2500 de lei in banii nostri). Insa, desi a avut o un display excelent si un suport pentru un mouse si un trackpad interesant, tableta era mult mai scumpa in comparatie cu un Chromebook si cu alte tablete ale concurentei. De asemenea, a fost grea de deplasat si a avut un software plin de erori. Concluzia este ca n-a fost cel mai reusit produs al companiei americane.

Ei bine, acum se pare ca Google are de gand sa renunte definitiv la a mai dezvolta un model de tableta, in ciuda faptului ca compania americana ar mai fi pregatit de lansare doua tablete mai mici (sau cel putin asa se zvonea prin presa tehnologica), potrivit unui raport al celor de la Computerworld, publicat joi. Angajatii care ar fi trebuit sa se ocupe de dezvoltarea celor doua tablete au fost mutati sa lucreze la divizia de laptop-uri, s-a adaugat in respectivul raport. Pentru dispozitive electronice dezvoltate si comercializate sub brandul Google, compania isi concentreaza acum foaia de parcurs asupra familiei de laptop-uri Pixelbook si cauta sa avanseze, nu mai este preocupata de conceptul de tableta, a declarat un purtator de cuvant al Google pentru CNET.

“Pentru eforturile hardware ale companiei Google, ne vom concentra pe laptop-urile Chrome OS și vom continua sa sustinem Pixel Slate”, a declarat purtatorul de cuvant al Google intr-o declaratie trimisa prin e-mail. In concluzie, ca un corporatist adevarat, acel purtator de cuvant a refuzat sa confirme, in mod concret, faptul ca compania la care lucreaza nu va mai dezvolta laptopuri, insa este un mesaj suficient de clar faptul ca nu vom mai vedea un nou model de Pixel Slate. Nu prea curand, cel putin. Macar Google va continua sa ofere suport pentru Pixel Slate, pentru o perioada de timp. 

“Chrome OS a crescut in popularitate intr-o gama larga de factori de forma, iar noi vom  continua sa lucram cu partenerii nostri pentru [n.r a dezvolta sisteme pentru] laptopuri si tablete”.

Rick Osterloh, seful departamentului pentru dispozitive si servicii al Google, a confirmat, de asemenea, mutarea. Intr-o postare pe contul sau de Twitter.

“Hei, este adevarat … Echipa Google HARDWARE va fi exclusiv concentrata pe construirea laptopurilor de acum inainte”, a scris el joi. “Dar nu faceti nici griji, echipele Android si Chrome OS sunt angajate 100% pe termen lung pentru a lucra cu partenerii nostri [nr. Care se ocupa] cu tablete pentru toate segmentele de piata (consumatori, intreprinderi, edu)”.